Dinu Gheorghe îi răspunde tehnicianului Stelei: „Reghecampf inventează declarații”** Cum prefațează ‘Vamă’ FINALA campionatului

Dinu Gheorghe îi răspunde tehnicianului Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua – Astra pare ultimul meci care mai poate schimba soarta titlului, deși returul abia a început. Roș-albaștrii au un avans enorm față de principalele contracandidate și, un eventual succes în compania ocupantei locului secund ar fi, în mare măsură, decisiv.

Laurențiu Reghecampf a surprins la finalul meciului de la Copenhaga, când, în finalul intervenției sale de la conferința de presă, a decis să trimită săgeți spre giurgiuveni. Dinu Gheorghe nu se aștepta la o astfel de atitudine din partea tehnicianului din Ghencea, dar consideră că acesta nu joacă decât un rol într-un război psihologic: în măsura în care Rusescu&Co s-au calificat în primăvara europeană era nevoie de un astfel de „stimulent” ca să îi capaciteze pentru partida de luni seară.

Noi nu am vorbit deloc pe la televizor despre acest meci, dar probabil că Reghecampf încearcă să-i mobilizeze pe jucătorii și inventează declarații. Îi respectăm, dar nu ne e teamă de ei. Nu ne interesează arbitrajul, sperăm să nu fie greșeli intenționate. Dar jucăm cu Steaua…„, a spus Dinu Gheorghe, pentru DolceSport.

În ceea ce privește partida propriu-zisă, oficialul Astrei a punctat: „Steaua are un lot valoros, nu se pune problema să fie obosiți. În plus, eliminarea l-a ajutat pe Tănase. Steaua pornește ca favorită, dar noi mergem să arătăm că nu degeaba am marcat atâtea goluri în această toamnă. Să sperăm că va fi un meci frumos și nu plecăm cu mâna goală din Ghencea.

Chiar dacă pierde, tot Steaua e principala favorită la titlu. Dar știm că în retur se vor pierde mai multe puncte decât în tur. Noi avem dezavantajul că nu avem în lot jucători care să fi luptat pentru un astfel de obiectiv până acum. Nu mă îndoiesc de caracterul băieților, sunt serioși, dar vom avea un program foarte greu„.

„Băieții or să fie foarte bine motivați, chiar ne-au ajutat declarațiile celor de la Astra. Îi așteptăm luni seară în Ghencea. Unii se ocupă cu discuțiile, noi ne ocupăm cu fotbalul. Îi înțeleg, cred că e frustrant pentru ei să vadă Steaua jucând astfel”, a fost declarația lui Reghecampf, după meciul de la Copenhaga.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…